Cine a fost Dante Alighieri? Viața și opera unui geniu

Există poem mai ilustru decât Divina comedie, opera de 14.000 de versuri a lui Dante Alighieri? Există creație literară mai profundă, mai riguroasă, mai complexă decât acest gigantesc imn închinat iubirii? Cine a fost Dante Alighieri, geniul incomparabil care l-a scris? În ce mediu s-a născut el și ce fel de educație a primit? Cum arăta viața în cetățile italiene din jurul anului 1300? Cât anume din viața personală a lui Dante (prietenii, iubiri, aventuri politice sau bănești) a trecut în literatura sa? A scris el și alte lucrări fundamentale, afară de Infernul, Purgatoriul și Paradisul? Cum a murit și cât de repede s-a născut, în posteritate, mitul marelui geniu florentin? Susținut de Smaranda Bratu Elian, unul dintre numele grele ale italienisticii românești, cursul de față își propune să răspundă, într-o atmosferă destinsă, întrebărilor de mai sus. Și să ne ghideze, cordial, printre personajele, aventurile și înțelesurile din Divina comedie. Cele trei ședințe ale atelierului sunt împărțite după cum urmează:

Prima întâlnire: Dante, omul timpului său
Despre circumstanțele istorice şi culturale în care s-a format şi a creat. Operele minore ale poetului şi semnificaţia lor în epocă şi pentru creaţia majoră.

A doua întâlnire: Divina comedie
Despre aventura scrierii şi a manuscriselor danteşti. Cosmosul dantesc şi imaginea lui literară. Marea călătorie spre divinitate: parcurs, repere, sensuri.

A treia întâlnire: Divina comedie
Despre personaje danteşti care, străbătând veacurile, au devenit embleme ale suferinţei, ale curajului şi setei de cunoaştere.

Lectorul va folosi imagini semnificative pentru ilustrarea temelor şi înţelegerea complexului edificiu al marelui poem dantesc. Participarea la curs nu necesită parcurgerea vreunei bibliografii prealabile.

                                                                                      Amănunte

Număr de întâlniri: trei
Dată de începere: luni, 4 iulie 2016
Datele celorlalte două întâlniri: marți, 5 iulie, și miercuri, 6 iulie
Lector: Smaranda Bratu Elian, italienist
Durata unei ședințe: 120 de minute
Interval orar de desfășurare: 18.30-20.30
Loc: Librăria Syntagma, str. Liviu Rebreanu, nr. 6A (centrul comercial „Galeriile Titan“)
Tarif total (cele trei întâlniri însumate): 175 de lei
Tarif total pentru elevi și studenți: 130 de lei

                                                                                       Înscriere

Nu trebuie decât să trimiți un mesaj cu textul „Mă interesează“ la adresa info@calderon.at. Vei primi toate îndrumările necesare.