Cursuri

Se vorbește enorm, oriunde te duci și în toate registrele, despre dezvoltare personală. Marile orașe sunt inundate, astăzi, de cursuri și ateliere ale unor „mentori“ sau „antrenori“ apăruți peste noapte, dar plini de patos. Rețetele, ghidurile, sfaturile curg fluviu, speculând nevoia oamenilor de instrucție și edificare.

Întrebarea de la care a pornit proiectul Cursurilor „CALDERON“ este simplă: câți dintre șamanii motivaționali din jur au, cu adevărat, ceva de spus? Câți dintre cei ce promit să ne amelioreze în ordine umană sau profesională au căderea să se angajeze la un asemenea efort? Care este calificarea lor de viață și studiu?

Fie că abordează teme de cultură generală (literatură, filozofie, religie, istoria artei etc.), fie că încearcă să trateze chestiuni la zi (moravuri, tehnologie, mode etc.), cursurile „CALDERON“ ambiționează să aducă alt ton pe piața atelierelor private din București. Nu organizăm multe asemenea evenimente de-a lungul unui an, dar lucrăm întotdeauna cu profesori și formatori de primă mână.

Un curs are, de regulă, trei sau patru ședințe, frecvența fiind de una pe săptămână.

image

Puterea cuvintelor. Cum te ajută verbul să câștigi?

Lector: Mihail Neamțu
Număr de întâlniri: 4
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: oratorie; discursuri istorice; comunicare; ascensiune socială
Prezentare detaliată: aici

– octombrie 2016

image

Cine a fost Dante Alighieri? Viața și opera unui geniu

Lector: Smaranda Bratu Elian
Număr de întâlniri: 3
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: Divina comedie; Vita nuova; Florența anului 1300
Prezentare detaliată: aici

– iulie 2016

image

Bach, Mozart, Beethoven. O introducere în muzica clasică

Lector: Marius Constantinescu
Număr de întâlniri: 3
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: biografii; creație; interpretări celebre
Prezentare detaliată: aici

– mai 2016

Situatia de faptJPG

Situația de fapt. Patru teme presante ale lumii de azi

Lector: din echipa CALDERON
Număr de întâlniri: 4
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: Internetul; limba română; curentele artistice de masă; tirania modelor

– mai 2015

image

Ce trebuie să știm despre operă. Patru lecții ușoare

Lector: Marius Constantinescu
Număr de întâlniri: 4
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: spectacolul de operă; mari compozitori; librete faimoase
Prezentare detaliată: aici

– septembrie 2016

image

Despre punți, cu Ana Barton. Trei întâlniri om la om

Lector: Ana Barton
Număr de întâlniri: 3
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: comunicare; apropiere; dialog; ascultare
Prezentare detaliată: aici

– iunie 2016

image

Istoria prieteniei dintre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu

Lector: Eugen Ciurtin
Număr de întâlniri: 3
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: istoria religiilor; chestiunea uceniciei
Prezentare detaliată: aici

– martie 2016

modele ale formarii

Modele ale formării. Câteva studii de caz

Lector: din echipa CALDERON
Număr de întâlniri: 4
Durata unei ședințe: 120 de minute
Teme abordate: educația; autoformarea intelectuală; avantajele și pericolele lecturii

– februarie 2015